CFR Cluj a lămurit situația lui Toni Conceicao, antrenorul din Gruia. Conducerea campioanei României a emis un comunicat de presă în care și-a exclamat încrederea pe care o are în actualul staff tehnic și administrativ. Șefii din Ardeal spun că tehnicianul portughez va continua să fie antrenorul CFR-ului, în ciuda zvonurilor apărute în ultimul timp.
ProSport a scris ieri, în exclusivitate, despre mișcările de trupe de la CFR, după îndepărtearea lui Cristi Panin din Gruia. Conducerea campioanei României spune că „suntem mulțumiți de munca depusă de toți cei din familia „vișinie” și vom continua în aceeași formulă”. Redăm mai jos, integral, comunicatul emis de CFR.
„În urmă ultimelor informații apărute în presă, clubul nostru dorește să facă următoarele precizări. Conducerea clubului CFR 1907 Cluj nu va efectua modificări în cadrul staff-ul tehnic sau a celui administrativ. Suntem mulțumiți de munca depusă de toți cei din familia „vișinie” și vom continua în aceeași formulă. Antrenorul nostru Antonio Conceicao beneficiază de toată încrederea conducătorilor clubului CFR și nu se pune problema înlocuirii lui. Așadar, toate zvonurile apărute peste noapte și transformate în știri de presă nu au un alt scop decât acela de a ne destabiliza. Acest lucru nu se va întâmpla, iar noi vom continua să luptăm pentru obiectivele stabilite”, se arată în comunicatul CFR-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER